Poezii despre Dragoste:

DE ZOR, ÎN ZORI...

De zor, în zori, te chem, te caut
Prin fibra timpului nepieritor,

Erau nepotriviți, atracţia irezistibilă au ascuns-o.
Măreția gândirii le-a tăinuit scânteia bizară,
Luminată o vreme de slăbiciunea omenească.
Mai bine eteric în altă sferă decât încătușată.

- Ufff ce coșmar, caniculă nebună,
Acum mi-e dor de ploaie, de furtună,
Să vină seara și sub clar de lună
Să-ți tatuez pe glezne noapte bună,

Sub dalbe florile de prun...

Alerg prin roua dimineții
Strivind sub tălpi verdele crud

- Un vânt sălbatec dinspre miazăzi
Aleargă frunzele pe bulevard,
Sunt dezbrăcate, colorate-n gri,
Dar cred în primăvară, în hazard.

E prea devreme, astăzi, să te strig,
Biet călător prin sufletu-mi apatic,
Ți-e mersul obosit, ne-ndemânatic,
Prin universul unde-i tot mai frig.

Te slobod uitare pe-un hrisov de tăcere
prin slove de lut să te scurme pârâuri
să-ţi soarbă nisipul de pe chipul ce-ţi piere
pe iederi de vânt să te legeni desfrâuri.

- Am potcovit un vis la umbra sorţii
Şi l-am legat cu versuri de-o răchită,
Brodez cu nuferi albi oglinda porţii
Prin care trece luna despletită.

- Nu-mi pasă de nimic, valsez prin ploi
Sub geamul inimii deschis şi gândul
Mă poartă ani-lumină înapoi...
Cândva ne va veni şi nouă rândul

Vai!

Mică simte lumea mare
Cel poartă-n suflet dor