Poezii despre Dragoste:

Se-scunde lumina prin anale de ceaţă
zăpada scrâşneşte sub un zâmbet livid,
se strâng primăveri pe sub irişi de gheaţă
şi paşii îţi sună ca o daltă-ntr-un zid.

- Ador caii albi din poveştile verzi,
Când treci galopând şi în mine te pierzi,
Pe căi neumblate de nimeni, flămând
Pătrunzi ca un fulger prin trupul plăpând.

Suntem în vârstă de acum,
Degrabă, vom porni la drum...
Dar rău nu-mi pare de nimic,
Dorim, să mai trăim un pic.

- Mai răsucesc alene o ţigară
Şi mă gândesc că toate au un preţ,
Iar primăvara asta, prea hoinară,
Ce ne tratează zilnic cu dispreţ

Iubitei mele, Doina

Zău iubito ce ţi-aş face
dacă m-ai lăsa în pace

- Din rouă parcă am băut nectarul
Petalelor în care mă scufund
Când luna-i plină și bolnav acarul,
Iar visul meu cu tine e fecund.

Cu toamnele plecate pe sub suflet
se-ntorc cocorii prin magnolii reci,
adăpostind în cochilii de tunet
frunzişul pângărit de sub poteci!

- Plouă mereu, dar mă gândesc că ploaia
Oricât de rece şi de multă-ar fi
Nu va putea nicicum stinge văpaia
Iubirii noastre, poate, într-o zi

S-a risipit din fulgere uitarea
strivind sub raniţi de tăcere vina,
ostatici prinşi în rădăcini de zarea
ce dorului i-a şters din ochi lumina.

Un asfințit îmi flutură-n oglindă
scrisori ce curg din ceruri arămii
Și-o frică nevăzută mă colindă
drept epilog la ce ai vrut să fii.