Poezii despre Dragoste:

Cenușă-am fost și vântul m-a purtat
Pe țărmuri arse de toride ploi,
Pe mări pustii, prin timpul prescurtat...
Dar te-am găsit și suntem amândoi

Nevoia mea de vise s-a regăsit în tine.
Atunci când mi-era iarnă în suflet și-n priviri,
Fluturii prinși în ace își scuturau culoarea
Să-ți pună la picioare calde mărturisiri.

- Pe geam văd bruma, umblă cu năframă
Și descheiată la paltonul lung,
Pășește-ncet lăsând câte o scamă
Pe pomii goi, aș vrea să o alung

- Dup-atâta timp, iubire, uite, nu mai știu ce-nseamnă
Primăvara fără tine... Se apleacă înc-o toamnă
Peste trupurile arse de dorință și de soare.
Cât de greu e jocul ăsta! Spune-mi tu mai ai răbdare,

Oare cerul se va rupe
Iart tu vei plânge
Oare eu voi pleca
Iar tu vei suferi.

Oare vei putea ierta
Pasul meu, vorba mea.
Oare vei putea uita
Sarutul meu, mangaierea mea.

O formă de viață crește în mine
Păgânul cu ochi de înger
Arunc mir peste tine
Cerului îi cer

Ce delict sau ce preludiu, urmărește-al tău sărut?,
Și ce faptă negândită gândul tău a mai făcut?.
De-am ajuns să-ți sclavagesc cord ce bate-n pieptul meu,
... nefirească larvă-a sorții ... splendidă în felul său!.

În miez de noapte sufletul obtuz,
Aude răgușita ta chemare.
Învălmășit de vise și confuz,
Numele tău îi pare o splendoare.

- Spune-mi, iubito, nu te doare toamna
Că parcă nu-i așa cum a mai fost,
Când ne știam conturul pe de rost
Și respiram făr-a mai ține seama