Poezii despre Dragoste:

De-aș fi eu lacul

O, de-aș fi eu lacul ce oglindește cerul,
aș purta în mine bolta înstelată,

JELANIE


Puişor din foişor,

Gurile căutau în întuneric păcatul
muşcând din timp,
scuipându-i carnea încă vie
şi plină de zorii

Vine noaptea încărcată
de după un colț de casă
sub picioarele-i apasă
strada lungă, ordonată.

Nici noaptea asta n-a reuşit să mă adoarmă
turnându-mi susurând viclean somnu-n ureche
când prin cealaltă îmi răzbeau bătăi din tine care sfarmă
orice abis de somn, lăsându-mi ochii să plutească fara eche.

azi m-am trezit ieri
erai de mătase suavă,
dormeai în colţul perfect
al ideii de pat

De-aș mai găsi o rază de lumină
să îmi topească palmele de ceară,
când ochii mei bătrâni de-atâta vară
se sting în ruga lor fără vreo vină.

Eu – îmi rod o unghie
gândindu-mă că parcă te-aş muşca
de ceafă ca un leu
ce cară puii altuia dupa o acaccia

O vreme nu te-am mai văzut
purtându-mi paşii cei telurici
ştiind ca nu vei fi aici
în lumea celor ce-au căzut.

Ce cauți aici?
În noroi îmi e bine
e-un fel de melasă albastră din tine
ce-mi acoperă carnea putrezită de frici.