De-aș fi eu lacul

luni, 30 septembrie 2019

De-aș fi eu lacul

O, de-aș fi eu lacul ce oglindește cerul,
aș purta în mine bolta înstelată,
aș prinde-n undă timpul, purtându-i efemerul,
tu salcie mi-ai fi, spre mine aplecată!

Iar vântul ți-ar foșni miile de lacrimi,
ce-atârnă prinse-n ramuri și peste mine curg,
ți-aș cuprinde umbra și tremurând de patimi,
ți-aș reflecta-n privire soarele-n amurg!

Deasupră-ne doar norii ascunde-ne-ar iubirea,
tu mi-ai rămâne-acolo, nemișcată-n mal,
eu, limpede spre tine mi-aș îndrepta privirea,
și ți-aș atinge trupul cu stropii unui val!

Ești salcia ce plânge cu lacrimi vii și verzi,
când te ating cu vântul, în dulce mângâiere,
spre mine-ți apleci ramul, cu lacrimi mă dezmierzi,
când simți a mea răcoare în șoapta adiere!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.