Poezii despre Dragoste:

Poem

De-aș sta întins cu fața-n sus
La margine de munte,

Mirosul cald e tot ce ne-a rămas,
acum că-n ploaie de salivă bezna ne orbeşte
şi-am să inspir să am drept cap compas
orice bătaie mută inima-ți va creşte.

am rămas cu un gust dintr-un secol trecut
prezentul se-ascundea după niște idei
viitor nu era, doar minutul acut
și-un apus infinit printre tei

Soarele răsare din orice colț de umbră,
îmi spuneai după fiecare somn
ce te înghițea cu tot cu mâna-mi
prinsă de ultimul fir de păr

Undeva, la mijlocul celor două priviri,
ne scuturaserăm amândoi
de cele mai grele oase ce ne țineau prea drepți
pentru povara ochilor.

În orașul fără umbre
ne este greu să ne găsim
când fiecare stradă e un antonim
cu urma tălpilor ce ne-o exclude

Îmi înflorise mâna de cireş
brăzdându-ți spatele cu crengi pline de-o sevă
ce-ți ridica pe vârfuri trupul de elevă
ce nu vrea-n fața clasei să dea greş

Degeaba strigă pomii la frunze, să nu plece


E toamnă iar copile și bate rece vântul,

Mai greu am fost de când cu tine
şi-acum nimic nu-mi aparține
şi toate-mi cad, şi toate îmi atârnă,
mă trag în mine-o piatră, osul şi o bârnă

Toamna a venit şi peste
patul plin de ură între ale cărui
cearşafuri nedormite ce-i învelea
osatura ruginită de visele bălite de mine