Dragoste în al treilea act

Autor:David Daniel Adam


Adăugat de: Daniel Adam

vineri, 12 februarie 2021

I.
Era toată un zâmbet și împărțea
cu mine atâtea râsete spumoase,
încât m-am făcut tot numai de râs;
Ea m-a șters cu privirea, mi-a spus
că îmi stă alături și a închis ușa.

II.

Rămas singur, îmi scobesc sufletul
cu același deget cu care butonez
telecomanda și trăiesc șapte vieți
ca-n filme. Între timp, vântul stârnit
din camera de alături, a deschis ușa.

III.

Din părul ei negru s-a lăsat noaptea;
Dragostea avea gust de carne fierbinte
sfârâind topită pe marginea patului.
Somnul ne-a surprins obosiți unul de altul;
Eu încă dormeam, când a scârțâit ușa...


vezi mai multe poezii de: Daniel Adam


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.