Două ferestre - Rainer Maria Rilke

Fereastră ești măsura așteptării
ce se-mplinește-adese
când inima din sine-și iese
spre-o altă inimă... Asemeni mării,

te schimbi mereu dezbini și-atragi,
iar când ne oglindim în tine,
cu noi odată, se răsfrâng străine
și depărtate, chipuri dragi.

Oglindă, libertate-avară
fiindcă străină ți-este soarta
de neînduplecat... Ești poarta
prin care-ajungem una cu preamultul de-afară.

Fereastră, oare, nu
ești geometria noastră, – simplă formă,
circumscriindu-ne ca de la sine, tu,
viața din noi, enormă?

Cel mai frumos arată o iubită
când îți apare-n ramă, dintre ape
de sticlă – căci imaginea-i subită
tu i-o faci veșnică aproape.

Hazardul e învins și toți
se află-n miezul cel mai pur
al dragostei ,– în care poți
să fii cu-acest mic spațiu împrejur.




Traducere Șerban Foarță

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.