Dorințe

sâmbătă, 17 august 2024

DORINŢE

Să mă urmezi
i-a spus copilul soarelui
şi soarele l-a urmat.

Să mă ridici
i-a spus tânărul muntelui
şi muntele l-a ridicat
neîncetat.

Să mă odihneşti
i-a spus omul
nopţii ce abia se zărea.

Bine, i-a răspuns noaptea,
dar soarele te însoţeşte
pe culmi neîncetat,
nu-i vreme de-odihnă,
mai ai de urcat...

De-ajuns.
Ce-am văzut e de-ajuns
să-mi alunge voinţa.
ce-am urcat, ce-am trăit
îmi îneacă dorinţa.

Nu mai pot să îndur
nechezatul diurn.
Vreau lumina s-o sting.
Să fiu singur în turn.

Vreau cu noaptea
pe oase în tăcere să scriu
şi să-ntâmpin copilul,
cel cu soarele viu.

RAFTUL DE SUS

Bucuriile s-au risipit
precum malul rupt
al iluziilor.

Timpul aşează frumuseţea
pe raftul de sus
lăsând surâsul orfan.

Scăldate-s zilele
în sângeriul amurg
al spaimei.

Doar stelele
topind singurătatea
împerechează
morţii şi vii
cu neliniştea urbei.

PROMISIUNE

De un timp
din disperare
reinventez viaţa de ieri.
fără glezna încătuşată
şi cât mai departe
de tăcerile albe.

Din cioburi roşii
din ceasuri oprite
de spaima
sertarelor morţii,
Doamne,
ce viaţă voi risipi
în fiecare
dimineaţă!

UNDE-I LIMANUL

M-ascund
în celula de cuvinte.

Temnicer tăcut,
omul de tinichea
mă strânge.

Dezlegarea e-n
aerul din lesă.

Unde-i limanul?

PREA REPEDE

Ochiul amintirii
Răscoleşte rugul
pe care a ars frumuseţea.

Pietrişul asfinţitului
închide în linişte
copacul ce-şi caută încă
profeţii.

Sub ploaia măruntă,
marmura neagră
uită prea repede
umbra genunchilor.



CAPĂTUL ZILEI

Umbrele-aşteaptă
frângerea trupurilor.

în curtea spitalului e
capătul zilei.

lumina şi-a pierdut
dimineţile.

hărnicia cârtiţei
orbeşte nunţile.

clopote de vecernie
ard pretutindeni.

corbu-nserării
cântă pe umăr.

întunecat e azi
trotuarul istoriei.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.