Pe cerul plin de sclipitoare puncte,
Trec efemere linii de lumină.
Sub pasul meu întârziat, suspină
Sonorul glas al frunzelor defuncte.
Zadarnic luna mă petrece-n cale
Pe bulevardul alb și singuratic,
Ca subsemnatul, „cronicar dramatic“,
Acum e-n rolul misiunii sale.
De-abia încerc un singur vers de odă,
Și-n capul meu vin stafii inedite,
Cu gesturi largi, cu răcnete cumplite:
Moțoc, Spâncioc, Ciubăr și Despot-vodă!
„Sunt eu? Sunt treaz? Deschide-te, morminte!“
Deodată tace ritmicul meu pas:
În scena a III-a, mi-am adus aminte,
Madam Pruteanu a strâmbat din nas.
De ce-a strâmbat? Probabil, o nuanță
De fin dispreț, când vede pe Carmina,
Fiindcă-și pierde ultima speranță
De n-aș uita nuanța cu pricina!
Și iar pornesc dar mă opresc deodată.
Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru:
De ce nu vin ieșenii toți la teatru?
O chestiune foarte complicată!
Francisca arta rasa și talentul
Deci, vasăzică, vor să se răzbune
Ce-i vinovat Onor. Direcțiune?
Domnia-sa regretă incidentul
Văr degetul în buzunarul veștii,
Sunt plictisit și-mi pare rău de lună.
Hm! bulevardul pare o lagună
Mi-e capul plin cu fel de fel de chestii.
Dar e-n zadar! Va trebui să scriu
(Chiar dac-ar fi să nu mai cânt o lună)
De Dragomir, de piesă că e bună.
De Tomșa, de Pisoschi, tot ce știu!
Aș ataca pe d. Sadoveanu
(Căci n-a aniversat pe d. Iorga),
Aș lăuda pe d-ra Horga,
Dar ce-o să zică d. Ibrăileanu?
Chiar dacă-n Iliaș a fost perfectă,
O să vă pară că mi s-a părut!
(Dealtminteri, eu știam de la-nceput
Că voi emite-o laudă suspectă)
*
Așa, mă duc ursuz prin promoroacă,
În pacea nopții albe și compacte,
Și nici nu știu că-n capul meu „se joacă“
O tragedie-n paisprezece acte!
Distribuie: