Poezii despre Diverse:


  • Sonettina XXVII (cuvinte nestrunite ...)

    Furtuna ta de gânduri, mi-a zdrenţuit veşmântul
    Ce-l poartă rătăcirea-n deşerturi nemiloase,
    Simt frigul cum se scrie în suflet şi pe oase,
    O oază de tăcere îmi este azi mormântul.


    « Ovidiu Oana-pârâu »
  • A fi

    A fi
    ...
    Nu, nu-s bătrân, sunt doar imun
    La tinerețe și frumusețe.


    « Nicu Hăloiu »
  • Lucruri mari

    Mare lucru e sã ştii
    Sã îţi vezi de-a ta lucrare
    Şi în dreptul ei sã pui
    Semnele de întrebare.


    « Cristi Dobrei  »
  • Sonettina XXVI (efigie posacă ...)

    Mi-ai încrustat în suflet efigia posacă
    A-nsingurării, smulsă din neştiute schituri,
    Iubirea-i doar himeră în nerostite mituri,
    Iar voaluri de-ntristare, fac inima să tacă.


    « Ovidiu Oana-pârâu »
  • Sonettina XXV (sfârşitul poleit ...)

    Orbit de fericire, n-am mai privit amurgul,
    Iar noaptea înstelată privit-am ca poet.
    Mă străduiam, cuvântul, să-l cos într-un sonet,
    Şi nu lăsam realul să-mi cenzureze sârgul.


    « Ovidiu Oana-pârâu »
  • Odă femeii

    Nu, tu nu ai fost făcută
    Dintr-o coastă a lui Adam
    Ca-n povestea cunoscută
    Ce cândva o auzeam.


    « Octavian Cocoş »
  • Pretenţiile minciunii

    Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:
    Ca adevãrul sã i se supunã!
    Sã strige însuşi el, la lumea toatã,
    Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!


    « Cristi Dobrei  »
  • Sonattina XXIV (ultima scrisoare ...)

    Aş vrea să fie asta o ultimă scrisoare,
    E doar o coală albă sub palma tremurândă.
    Şi inima, şi gândul, aşteaptă ca-ntr-o pândă
    Puterea de-a descrie, cărarea spre uitare.


    « Ovidiu Oana-pârâu »
  • Relativităţi necontestate

    Unii se nasc iar alţii mor,
    Unii nu cred, alţii cred tot,
    Unii nu pot, alţii nu vor,
    Unii nu ştiu, alţii nu pot.


    « Cristi Dobrei  »
  • Sonettina XXIII (sporeşti răcoarea frunţii ...)

    Sporeşti răcoarea frunţii, când mâna o dezmiardă,
    Simt catifeaua lunii şi-n ochi primesc lumină
    De stele. Iar urechea, din vocea ta divină
    Lin soarbe pacea serii, odihna să mi-o piardă.


    « Ovidiu Oana-pârâu »