Sunt un școlar, întârziat în vreme,
Și care-ncearcă până și se teme.
Obișnuit, din matcă și din vatră.
Cu un condei de hașchie de piatră.
Când căutam în cerb și în mistreț
Zgârieturi pe stâncă, nu eram isteț.
Nu mă chema nicicum și nu știam nicicât
Și nu-mi era de mine sfială și urât.
Nu mă silea nimic să vreau să-nvăț,
Ca să am dreptul la un ham și-un hăt;
Cârlanului din suflet, copitele bolnave
Puteau atunci să-i zburde în larg, fără potcoave.
Aș vrea să fi rămas ce-am fost.
La peștera cu turle de piscuri, mut și prost,
într-un tărâm pustiu, cu
Dumnezeu,
Noi singuri între vulturi și zimbri, el și eu.
S-ar mai putea vreodată, pe hârtie.
Ca mâna mea cu cremene să scrie
Un căprior înalt, fecior și ciut,
Ca meșterul sălbatec, neștiut?
Distribuie: