La umbra veșnicei dileme,
dacă e viciu sau virtute,
stă, ghemuită-n gât, tăcerea,
ca un liman al rațiunii,
cu buzele visând la vorbe,
dar cu absența lor cusute
și cochetând cu-nțelepciunea,
de unde-și beau absintul bunii.
E-o pauză fertilă-a minții,
în care forța și-o adună
din prăbușirea curajoasă
a eului în hăul etic.
Alegeri de-a nu spune gândul
ciupesc a sufletului strună,
cu pendularea liniștită
între noblețe și estetic.
Sub masca austeră, vede,
sub pieptul ce respiră, crește
și se transfigurează-n pace
la geamurile din privire.
Cu trupul dizolvat, eteric,
tăcerea cu aplomb vorbește,
ca rezonanța plutitoare
a cântului scăpat din lire.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: