Despre comportarea în societate VI - Saadi

Despre rana ce mi-o tăinuia veşmântul,
şeicul mă-ntreba în fiecare zi:
„Cum îi mai merge?", dar niciodată: „Unde-i?"
Ştiam de ce întreba astfel,
căci nu fiecare mădular e voie de numit.
Nu-n zadar spun inţelepţii:
„Cine vorba nu şi-o cumpăneşte în-deajuns,
va primi un jignitor răspuns".

Pân-ce nu ştii de-ai potrivit pe drept cuvântul,
tu niciodată gura n-o lăsa să-l spună!
Mai bine zici un adevăr şi-ajungi în lanţuri,
decât din ele să te scape o minciună.
*
Minciuna e asemenea unei lovituri
şi dacă rana se vindecă, un semn tot mai rămâne.
Când fraţii lui Iosif, dovediţi ca mincinoşi,
au spus şi-un adevăr, n-au mai fost crezuţi.

Acel ce pune adevărul în cuvinte
de mai greşeşte, are parte de iertare,
dar celui ce i se duce faima că tot minte,
când spune-un adevăr, nu i se mai dă crezare.
*
Cea mai aleasă dintre creaturi e omul,
iar cea mai scârboasă e câinele.
Dar înţelepţii preţuiesc mai mult un câine recunoscă-tor
decât pe omul ce nu ştie ce-i recunoştinţa.

Un câine n-o să uite nicicând coltucul dat,
chiar dacă-n el adesea cu pietre-ai aruncat.
O viaţă pe-un nemernic l-ai mângâiat pe frunte.
El pentr-un fleac e gata oricând să te înfrunte.
*
Cel ce-n voia patimii se lasă,
nu desăvârşirii-i face casă,
nu-i demn să stea în frunte
cel cu merite mărunte.

De-un taur vezi să n-ai pic de milă,
căci doarme şi mănâncă mult, trudind în silă.
S-ajungi ca taurul de gras de ţi-e hatârul,
fii la cheremul altora, precum catârul.
*

Scris e-n Sfintele Scripturi:
„O, fiu al lui Adam, dac-am să-ţi dărui bogăţii,
numai de ele-avea-vei grijă şi-ţi vei întoarce faţa de la Mine,
Sărac de te voi face, vei sta cu inima-ntristată.
Unde vei găsi atunci plăcerea de-a Mă pomeni
şi când te vei grăbi să Mă slăveşti?"

Bogat de eşti, te-arăţi trufaş, nepăsător.
Sărac de-ajungi, simţi truda, rănile te dor.
Cum la tristeţi şi bucurii gândeşti mereu,
când de la tine-o să te-ntorci spre Dumnezeu?
*
Voia Celui-făr-asemănare îl poate răsturna
pe unul de pe tron şi ocroti pe-un altu-n pântec de balenă.

Ferice de acel ce Te slăveşte,
chiar şi ca Iona-n pântece de peşte.
*
Când Domnul trage spada mâniei,
sfinţi şi proroci se dau înapoi,
dar de-aruncă o blândă privire,
păcătoşii-n pioşi se preschimbă.

Cel Sfânt de-o să vădească mânie la-nviere,
chiar şi profeţii înşişi vor trebui să ardă
Să-i spui: „Aruncă vălul de pe obrazul milei,
ca şi cei răi nădejdea-n iertare să n-o piardăl"

Cine nu păşeşte-n lumea-aceasta pe calea faptelor bune,
în pofida-ameninţării cu pedeapsa,
va suferi veşnic cazne în lumea de-apoi.
„Noi îi vom face să guste osânda cea blândă
înainte de osânda cea mare. Poate se vor intoarce!".

Cei mari poveţe dau şi-apoi înhaţă
pe cei ce n-au urmat a lor povaţă.
*
Norocoşii pildă iau de la fapta-naintaşilor,
aşa precum urma şii-n fapta lor găsi-vor pilduire.
La fel şi hoţii, ce nu vor mână lungă să mai aibă,
spre-a nu le fi scurtată.

Nu-i pasăre din nalt spre-un bob să se coboare
de-a mai văzut căzută-n laţ vreo zburătoare.
Ia pildă de la cei ce rabdă-o urgisire,
să nu ia ceilalţi de la tine pilduire!

Pe cel greu de ureche, cum vrei să-l faci s-audă,
iar pe cel căzut în laţul fericirii
cum să-l hotărăşti din el să iasă?

Acei ce-ajung să-i fie prieteni Celui Veşnic
văd bezna nopţii negre cum se preschimbă-n zi.
Această fericire, nu de vreun braţ iscată,
n-o poate decât Domnul cel darnic dărui.
*
Cui mă plâng, când decât Tine alt judecător — nu este,
şi mai presus ca braţul Tău, alt braţ pedepsitor — nu este.
Acel pe care Tu-l călăuzeşti nu poate rătăci,
şi-n rătăcire dacă-l duci, alt călăuzitor — nu este.
*
Mai degrabă cerşetor sfârşind-o bine
decât padişah sfârşind-o rău.

Naintea desfătării să ai parte de nevoi,
decât întâi să te desfeţi şi chin să-nduri apoi.
*
Ceru-ndreaptă ploaia spre pământ,
în schimb pământu-nalţă pulberea spre cer.
„Fiece ulcior asudă doar cu ce-n lăuntru-i are".

Dacă firea mi-o socoţi precum năpasta,
nu te prăpădi cu firea pentru asta.
*
Slăvitul Domn atoateştiutor vede tot, dar tăinuie,
vecinu-n schimb nimic nu vede, dar bârfirea-i dăinuie.

Ferească Sfântul ca toţi tainele să le dezlege,
căci toţi atunci putea-vor de toţi ceilalţi să se lege.

Doar cine sapă-n stâncă scoate aur,
iar din mâna avarului aur scoţi
doar dacă-i sapi în suflet.

Cel josnic nu se-nfruptă şi-arginţi adună-n sac:
„Mai bine sper să-i cheltui decât chiar s-o şi fac!"
Şi-aşa duşmanului i se-mplineşte vrerea:
hapsânu-i mort şi-ntreagă i-a rămas averea.
*
Cine nu-i milostiveşte pe cei slabi
suferi-va asuprirea celor aprigi.

Nu orice braţ puternic e oricând în stare
să frângă mâna celui fără de vigoare.
Nu-l înjosi pe cel nevolnic de se plânge,
căci şi pe tine cei puternici te pot frânge.
*
Un înţelept de-ajunge fără voie-n mijlocu-unei sfade,
de-ndată se desprinde, dar acolo unde pacea domneşte,
el ancora-şi aruncă. Izbăvirea şi-o află
ori în afară ori înlăuntrul lui.
*
Judecătorului de zaruri trei de şase-ar trebui să-i cadă
şi când colo are parte doar de trei de unu.

Decât un câmp de luptă, mai bine o păşune.
Pe sine însă calul nu poate să se-nstrune.
*
Un derviş spunea odată-n ruga lui:
„O, Doamne, de cei răi milostiveşte-Te,
căci de cei buni avut-ai milă, buni făcându-i!"
Primul crai ce şi-a-atârnat de mantie podoabe
şi-n degete inel şi-a pus fosta-a Geamşid.
Întrebat fiind de ce-şi împodobise astfel mâna stângă,
dreapta-având întâietate, el răspunde:
„Podoaba mâinii drepte e cea de-a fi chiar mâna dreaptă".

Le spuse Feridun unor zugravi chinezi
să scrie pe ale palatului portice:
„Tu cu cei răi fii bun, căci cei ce-s buni, doar vezi,
prin sinea lor sunt toţi puternici şi ferice".
*
Un om de rang înalt fu întrebat
de ce-n pofida întâietăţii mâinii drepte
poartă inelul cu sigiliu pe stânga.
El răspunse: „Nu ştii că cei mai vrednici sunt nedreptăţiţi?"

Cel ce dăruie plăcerea sau o pune sub obroc
te face să te naşti cu virtuţi ori cu noroc.
*
Pe regi îi dojenesc doar cei ce nu se tem
să-şi piardă viaţa şi nu râvnesc la bogăţii.

La picioare galbeni poţi lăsa să-i cadă
ori să-i ţii deasupra capului o spadă:
cel pios nu speră şi nu-i frică de nimic.
Asta-nseamnă-a crede-n Dumnezeul cel Unic.
*
Şahul e menit s-alunge pe asupritori,
straja pe tâlhari, iar cadiul sfat să-ţi dea
cum să-i dibuieşti pe hoţi.
Dar doi potrivnici căutând dreptate nu la cadiu s-or duce.

Când i-ai rămas cuiva ceva dator,
cu bună voie dă şi nu-nciudat!
Dar celui care nu-şi plăteşte birul,
cu silnicie îi va fi luat.
*
Dinţii celor mulţi sunt strepezi de acreală,
pe când ai cadiului de dulcea huzureală.

De-l mituieşti pe un cadiu cu câţiva castraveţi,
vădi-va că ai dreptul la ogoare cu ştiuleţi.
*
Ce altceva ar putea să facă o bătrână târfă
decât să se căiască, asemenea străjii mazilite
pentru că a năpăstuit atâţia oameni.

Sihastrul june pare-n chilie ca un leu,
pe când bătrânul pustnic se târâie cu greu.
De-i dârz, îşi poate-nfrânge ispita un novice,
bătrânul nu mai poate toiagul să-şi ridice.
*
Un înţelept fost-a-ntrebat:
„De ce dintre toţi copacii mai de faimă
pe care Domnul cel slăvit i-a făcut să crească,
niciunul n-a fost numit „cel liber"
în afara chiparosului, deşi de felul lui e sterp?"
Răspuns-a înţeleptul:
„Fiece copac dă roade la timp potrivit,
după ce frunze şi flori a dat la iveală.
Rămaşi fără de roade pomii-ncep a se veşteji.
Nimic din toate-acestea nu i potriveşte chiparosului.
El toată vremea rămâne proaspăt şi verde.
E-o însuşire pe care o au numai cei liberi".

Inima să nu ţi-o legi de toate câte trec sau cad.
Tigrul va mai curge, morţi când fi-vor regii din Bagdad.
De poţi, fii darnic ca un palmier frumos,
iar dacă nu, fii liber ca un chiparos!
*
Doi inşi pieiră, cu ei ducându-şi suferinţa:
de toate-avut-a unul, dar de nimic nu s-a atins,
şi multe celălalt ştiut-a, dar nimic n-a-nfăptuit.

Nu e om, văzând un învăţat zgârcit,
de meteahna lui să nu fi pomenit,
dar cel darnic, de-ar avea zeci de păcate,
dărnicia-i le-ar acoperi pe toate.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Saadi