Tu mustră-ți ochii ce vor a se nunți,
Că n-a mai fi de ei și azi să mă anin.
Împiedicați, ținea-vom pasul tot senin,
Ce-a fost și ce n-a fost, vom le minți.
Iar de ne-om plânge ascunși
Sub preșul de răvașe încrețite,
De gâturi incomode strânși
Vom trece, cu inimile încâlcite.
Când nu va fi cu putinţă, cândva să mai trăim,
Când nu va fi prezent, ca suferința să ni-l știm,
Când a noastră bolânzie, n-a mai fi să o găsim,
Te alătură și zi nimic, un gând să fie, să îi fim.
Și dacă cerurile s-or închide,
Orbecăind ne-a duce dorul,
Pe după urmele lucide,
Pe care le-a lăsat amorul.
Și de ne-om revedea la porţile de fier încinse,
Unde tânguirile ni-s cât flăcările și de-ntinse,
Tu te-apropie, de mine, cu-al sufletului scrum,
Fi-vom iară doi, pe infinita margine de drum.
vezi mai multe poezii de: florinpaun
Detalii poezie:
Distribuie pe: