De mi-ai fi tu umbră și m-ai însoți,
Te-aș păstra aproape-n zilele-nsorite
Și mi-ai fi în gânduri când, pe nesimțite,
Soarele, pe ceruri, s-ar acoperi.
Pe un cer albastru, pot s-apară nori,
Dar aceștia pleacă, uneori târziu,
Iar copacul vieții care pot să-ți fiu,
Vrea aceeași umbră-n zorii următori.
Pe un cer de vise ramuri alintând,
Nu există Soare care-ar tulbura
Umbra alipită de tulpina mea
Și-ar privi de-acolo visele trecând.
Pe un cer de gânduri, n-ai privi spre locuri
Unde alte umbre și-au făcut sălaș,
N-ai schimba pe-acela, toamna mai golaș,
Cu tulpini în care par să ardă focuri.
Dacă-n viața asta ți-ai dori a-mi fi,
Eu te-aș vrea o umbră fără de pereche,
Retrăind cu mine o poveste veche …
De mi-ai fi tu umbră și m-ai însoți.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Detalii poezie:
Distribuie pe: