De inimă albastră

miercuri, 18 iunie 2025

Pe boltă lunecă-n abis
Cu pași de ceață-n constelații
Ce mai rămâne când ai fost vis
Și-un nume scris peste vibrații?

Se zbate-n piept un cer tăcut,
O inimă albastră, vie,
Ce-n salturi de zenit crescut
Se răzvrătește-n poezie.

E visceral fiorul blând
Ce-mi tremură în piele dusă,
Ca un ecou venit din gând,
Dintr-o iubire nepătrunsă.

Tu ești simulacrul ceresc,
O umbră-n aur de icoană,
Cu ochi ce tainic mă vrăjesc
Într-o tăcere suverană.

Și totul curge-n ciclicități,
Ca marea-n maluri care moare,
Dar eu te port în vechi cetăți
De dor ce nu mai au hotare.

O, dacă-n noaptea fără semn
Ai ști cât doare-așteptarea,
Ai fi o stea cu sânge demn
Și-ai înțelege tresărirea.

Dar nu, rămâi un vis târziu,
O formă plină de tăcere,
Pe care-o strig în chipul viu
Al unei clipe efemere.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.