Și-a răzimat scara
Drept, cu coarnele afară,
Și s-a suit abea
Până la o stea,
Să-și facă loc de căpătâi.
Și ajunse-n ceruri cel dintâi.
Scuturarea frunzelor nu l-a îngropat,
Vântul nu l-a înecat, înghețul nu l-a-mpietrit,
întunericul nu l-a înnegrit.
în turlele rămase jos
Clopotele spânzurau de prisos
Cu funiile de pulbere, scufundate
Ca niște feștile arse pe jumătate,
în drojdiile nopții uleioase.
Steaua tocmai scăpărase.
Slova se isprăvise
în mucegaiul poruncilor scrise.
Timpul otrăvit, răzimat de morminte,
Nu-și mai aducea aminte.
Se târau pe pământ sufletele, cenușile.
La biserici, la case, ia toate ușile
Se chinuia să moară, de șapte
Nopți, un copil călcat de noapte.
Distribuie: