Mi-ai rămas dator cu o dragoste.
Te sărutasem pe spatele zilelor
cu nopțile albe,
te sărutasem pe fața umbrelor
cu fuga în podul inimii,
Îți scrisesem de cu zori
cu un stilou înflăcărat de vise,
mi-ai răspuns într-o alunecare.
Te-am zărit cum îmbrățișai trecutul râzând
când traversam orașul cu întrebări așezate snop la trecerea de pietoni a luminii.
Tăcerea făcuse pod de trecut pe ea cu tălpile goale,
de privit în lungul trecerii prin ochii atâtor zâmbete.
Am băut o cafea
și ochii mei au devenit izvor de povești
pentru ținerea de mână
a prezentului altoit de cumpene albe.
Am aruncat o privire peste imaginea rotitoare a vremii
și mi s-a pironit pieptul
în nuntirea clipelor răvășite de primăvară.
E un drum săpat în sufletul muzicii care străbate florile de cireș pârguind în deschideri de zări crengile acestui aprilie înșeuat la viitorul amintirii.
Mi-ai rămas dator cu o dragoste pentru viața ta dăruită cui merită totul. (26.04.2025- Iulia Dragomir)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Detalii poezie:
Distribuie pe: