Daniel Vișan-Dimitriu - creaţii proprii

Brotacul verde Oaca Na,
Privea de sus, din lăstăriș,
Mai pe direct, mai pe furiș,
Broscuța goală ce era

Nu știe nimeni cum a apărut
Acolo-n parc, aproape de-o alee
Pierdută printre flori de azalee,
Iar autorul e necunoscut.

Trecuseră atâția ani
Și tot ce rămăsese
Tânjea, ca-n vise de orfani,
Cuiva să îi mai pese

Noaptea nu răspunde firelor de iarbă
Când întreabă-n șoaptă: “Fluturii când vin?
Pot, prin lumea noastră, în privirea oarbă,
Să le-apară file scrise în destin?”

Visul mă purta pe-o mare-ntunecată și informă,
Prăvălită peste țărmuri
Aspre,
Naufragiate

Te țin în brațe strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârși,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân’ la sfârșit, când vom putea pleca.

Flori de vară, flori de vară,
Simt parfumul vostru iară
Și, privindu-vă, mă-ntreb
Ce vis nou să îmi înjgheb.

Departe, peste mările din vise,
Necunoscută-n lumi de azi și ieri,
Apare din tărâmuri interzise
Și doar în vis permite-apropieri.

Eu, dansând cu noaptea, iată ce-am visat
Când, răpus de ziuă, trupul mi-am întins
Întru-a sa odihnă, pe deplin convins
Că va fi o vreme-n somn abandonat.

Doi păduchi se ceartă-n van
Printre pene de fazan:
Unul cică-i arendaș,
Altul este chiriaș