Căci ura mi-e nemuritoare
Eu unul, vă urăsc pe toți
Pe noi, pe voi, pe ei, pe ele
Cu toții fiind o ceată de netoți!
Singur, valsând cu gândurile mele
Îmi crește ura îngrozitor;
Blestem să fie, pe ființă, pe neființă,
Nu mă împac cu voi nici de o să mor!
Fumând în taină visuri decedate
Mă întreb cu sila „de ce există amintiri? “
Apoi primesc răspunsul din conștiință
“Durerea e prețul plătit al groaznicei, asprei, nemuriri “.
Și beau din cupa dulce a mizantropiei
Cu stelele și cu luna amar m-am îmbătat
Ce rost au oamenii și lumea
Când totu-n jur e rău și degradat?
vezi mai multe poezii de: calllisssto
Detalii poezie:
Distribuie pe: