Te-am visat albastru când eram copilă,
Cum veneai pe malul mărilor de-azur,
Negrele sirene îți puneau mărgele,
Ca un fel de semn, ață cu perle virgine.
M-ai privit în ochi ca nisipul cald,
Eu veneam din cerul Zeilor de Fier
Și purtam sandale din alb de sidef;
Au venit fierarii cu trăsuri de nori,
Crude buzdugane te-au răpus încet.
Te-am văzut atunci cu mâinile pe cruci,
Eu ți-am strâns plângând sângiuri de pe jos,
Mi le-am pus în sân ca să mă recunoști,
Au înflorit alunii în toate colțurile lumii...
A' morții morgane îi întindeau pe ape.
Sâni aurii de focuri, sâni albi lăptoși,
Sâni ca verdele pădurii, ori aveau culoarea murei,
Numai sânii mei creșteau captivi într-o scorbură
de bufniți,
Ce-alungau toți vânătorii cum alungă coaja, nucii.
Le-am trimis scrisori lungi, părinților tăi,
Ți-am cântat la porți simfonii de ger,
Mi-am înțepat genuchii în ace adânci,
Când îmi mai citeam scrisorile aruncate la gunoi.
Strada cafenie ce ți-a rămas ție,
Ca un bun de drept, ca-un zid din piatră,
Ca-o cufundare prin gânduri spioane,
Cucuvele nude încă vin să ne dărâme...
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Detalii poezie:
Distribuie pe: