Cu aşa ceva nu e de glumit - Gellu Dorian

Cînd eram mic, mult prea mic
să mă ia cineva în seamă, am spus în gura mare
că am văzut ceea ce nimeni n-a putut vedea vreodată
în vreo curte, la ţară, ochi, peste tot numai ochi
din care coborau funii de cînepă ce ancorau
un vapor plin de tot felul de lucruri
care vorbeau între ele,

toţi erau mult prea ocupaţi cu tot felul de treburi,
eu eram al nimănui
şi ce strigam nu era auzit,
nu se vedeau între ei de treburi,
decît atunci cînd se aşezau la masă şi mîncau
fără să scoată o vorbă,
şi atunci doar făcînd semne din ochi,
peste tot erau numai ochi,
din care coborau mii şi mii de mîini doldora de vene
prin care vuia sîngele
atîtor lucruri care, de unele singure,
vorbeau între ele,

încît eu, mic, atît de mic, de nici nu eram observat de după firul de praf,
vedeam ceea ce ei nici nu-şi puteau imagina,
tot felul de lucruri
pe care dacă le-aş descrie aici
n-aş termina de scris niciodată despre cum
strigătul meu se îngropa în boţul lor de mămăligă,
ecou într-o peşteră fără urechi,

dar încet-încet am crescut
şi rînd pe rînd, una cîte una, funiile de cînepă
se topeau şi lăsau vaporul să se piardă în largul cerului
de unde venise pe cînd eu nu mă născusem
dar ştiam de venirea şi plecarea lui
aşa cum ştiu oamenii în general despre venirea şi plecarea iernii,
a primăverii, a verii, a toamnelor,
pînă cînd, la masă cu ei, rupeam din mămăligă
aceleaşi gînduri strecurate din priviri,
gata să ne aruncăm în treburile zilei
ca într-o surzenie
care ducea la muţenie,

dar de ceea ce-mi aduc aminte acum uit,
aşa cum face un copil cu burta păpuşilor în care ghigoseşte
tot felul de nimicuri
pentru a le descoperi mai tîrziu
cînd nici tu pasăre phoenix,
nici tu arheopterix
în zborul jos, cît mai jos,
al nimicului.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian