Către psalom - Gheorghe Tomozei

Cu tot trupul intru în această strigare,
mă scot din obezile tăcerii
și mă așez, moale, ceratic,
pe bolovanul inimii mele.
N-am mâncat pâine îngerească. Nu e
de botul îngerilor, grâul. Ale lor sunt
zăpada și crinul. Îi las
să pască de pe mine frica de moarte,
îi las să-mi fie preajma și să .


Sunt pe măsura poftelor tale, psaloame,
pot sătura mila ta,
pot fi un semn
cu care să- i scrii tu rouă.
Ți-e gura mea călimară de sânge,
usucă- i scrisa cu cenușa bunei visări,
scrie-mă cu făgăduială!
Ia de pe mine somnul și haina
dar nu mă lăsa fără iubire,
ia din mine laudă câtă s-a strâns,
ia fala,
numai iubirea nu mi-o smeri,
las-o să ardă cu lumina grasă,
nepotolită și neințeleaptă,
(fără știința morții s-o lași!)
Și ochii mei să-mi fie judecători
loruși
și gândurile ce-am gândit
lasă-le, când va fi,
oasele tale să le-ncălzească,
psaloame!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei