Creșterea apelor - Nichita Stănescu

M-am cățărat până sus la vilă,
Sici tocmai venise ud leoarcă prietenul meu.
De jos din lac venise
Din bazinul lacului.
El tocmai își scotea de la gleznă
ceasul de măsurătoare.
Foarte bucuros și-l scotea tocmai de la gleznă.
Îmi explică :
Acest ceas mi s-a prins de gleznă pe când înotam.
Uită-teși tu cât de delicat este.
Îl ținea în mână bucuros cum este el
de toate obiectele mici și perfecționate.
El mi-a zis :
Tot fundul acestui lac este plin de mecanisme autonome :
de aceea,
mi-a zis, fixându-mă în ochi,
toate viețuitoarele din lac au ieșit pe țărm.
Nu se mai poate trăi acolo din pricina mecanismelor
autonome.
Ele au pus stăpânire pe fundul lacului
și pe straturile lui
inferioare. Tot ce era acolo pește,
gândac sau iarbă subacvatică
a trebuit să iasă pe țărm.
Cei mai buni dintre ei locuiesc chiar aici la vilă -
spuse el fixându-mă în ochi
și bătându-mă înfometat
cu o vădită poftă de mâncare
pe aripile înotătoare pe care tocmai
mi le țineai pe cât puteam mai strâns
lipite de solzi. Te rog eu, mai poți să verși peste mine
o găleată de apă?
Cum să nu, îmi spuse el, voi trimite
imediat pe frumoasa mea logodnică
să te ude
azvârlind pe tine o găleată cu apă.
El se duse în cealaltă cameră.
Ea veni.
Repede, nu ești curios s-o vezi pe sora mea tocmai acum
când face baie? Hai s-o vezi și tu, îmi spuse ea.
Hai, vino s-o vezi prin crăpătura zidului!
Să vezi ce corp frumos are. Ea vărsa pe mine o găleată de apă,
Iar eu m-am apropiat de crăpătura zidului.
Dar aici soba era deosebit de încinsă.
Îmi arse câțiva solzi
și-mi bășica o aripă înotătoare.
Ce-mi faci, am strigăt, de ce m-ai trimis aici,
am strigăt. Ce-mi faci, am strigat, ce ai de gând să faci?
Ce-mi faci ?
Nu mă interesează sora ta cum se scaldă.
Nici nu mă interesează dacă are trup frumos
sau nu are. Ba da, te interesează,
cum să nu te intereseze?
N-are cum să nu te intereseze!
Și se uită în ochii mei. Mă fixa din ochi
cu o nestăpânită poftă de mâncare.
Se uită lung la mine
și începu încet, încet, să-și desfacă bluza
apoi își trase cu un gest brusc
fermoarul de la fustă. Ce faci?! am urlat eu
Nu fac absolut nimic, îmi spuse ea

Mă fixă în ochi
cu o vădită poftă de mâncare,
o imensă foame. Imediat după aceea intră în cameră
prietenul meu. El ținea în mâna stângă un vierme.
El ținea în mâna dreaptă un cuțit.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.