Douăzeci de ani - Costache Ioanid

DOUĂZECI DE ANI
cuvânt de dragoste şi de aducere aminte cu prilejul
împlinirii a 20 de ani de la ridicarea locaşului
Bisericii Creştine Evanghelice din stradă Badea Cârţan


Se-mplinira douăzeci de ani!
Numai bătrânii îşi aduc aminte...
Ce-a fost în locu-acesta înainte?
O mâna de discipoli luterani.
Un snop de fraţi. Un neştiutor popor
ce se-adună într-o capela mică;
dar râvnă lor,
torent ce stânci despică,
era mai mare decât templul lor!...
Şi-atunci acest mănunchi creştin maghiar
şi-a adunat puterile robace
să-nalte-un templu vrednic pentru HAR.
Şi-astfel bănuţii văduvei sărace
s-au strâns lang-al Mariei din Magdal-
şi lucrul începu, monumental,
iar zidurile au crescut în pace.
Cândva al doilea templu din Sion
se înalta la fel sub mâini tenace.
Numai că cei întorşi din Babilon
nu mai zideau slavita casă sfânta
aşa cum o-nălţase Solomon.
Pe când aici, peste capela strâmtă,
fraţii maghiari, simţind la unison,
luptau să crească bolţi de panteon,
o fortăreaţa pururi neînfrântă!
Ce bucurii au fost! Ce imnuri sfinte!
Când templul nou şi-nalt a înghiţit
bisericuţa cea de mai-nainte!
Bătrânii doar îşi mai aduc aminte...
Iar azi avem o zi de sărbătoare,
azi ctitorii cu părul de namet
dau mărturie pentru tineret,
pentru pionii vremii viitoare!
să ştie toţi că templu-acesta mare,
pornit cu bani puţini, dar zel bogat,
prin Harul ce l-a binecuvântat,
s-a-ntins măreţ că un stejar în soare,
sub care dup-al cerurilor rost
găsiră fraţi români un adăpost,
un loc înalt de sfânta adunare.
Şi iată că noi, tineri şi bătrâni,
strânşi la un loc prin voia cea de sus,
ne înfrăţim sub crucea Lui ISUS.
Acum din apă-aceleiaşi fântâni
sorbim şi fraţi maghiari şi fraţi români.
ISUS, venind să biruie furtună,
venind să-Şi strângă turmă Lui de oi,
nu ne-a unit pentru un an sau doi,
ci ne-a-nfratit în EL pe totdeauna.
Nu mai suntem străini lângă străini,
nu mai suntem opriţi de bariere.
Ci suntem fraţi pe veci, da, fraţi creştini!
Fiind pe-aceeaşi Cale peregrini,
spre-acelaşi plai, spre-aceeaşi mângâiere,
spre-acelaşi POM al VIEŢII ce nu piere,
spre acelaşi DOMN, spre-aceeaşi bucurie!
Noi suntem fraţi, da, fraţi pe veşnicie!
Căci sus în cer, sub veşnicul altar,
nu este-un RĂI român şi-un Răi-maghiar,
nu este un RĂI de fiecare neam!
Acolo sus în gloriosul RĂI,
e-un singur dor, e-un singur vis, un singur grai,
un singur sfânt de mângâietor balsam.
Aici suntem popor lângă popor,
dar sus vom fi o turmă şi-un PASTOR!
Şi totuşi noi, aceşti români chemaţi
de adevărul Evangheliei sfinte,
ne vom aduce-acolo sus aminte
c-am fost cândva primiţi de fraţi, că fraţi.
Iar voi, creştini maghiari, acolo sus,
veţi fi voioşi în slăvile măreţe
că aţi primit nu nişte oi răzleţe,
ci, după cum cuvântul LUI ne-a spus,
voi L-aţi adăpostit chia pe ISUS!

O, Tată sfânt, o, Pronie divină,
prin servii Tăi ne-ai spus dumnezeieşte
că cine-n lumea asta nu iubeşte
pe fraţii săi cu-o dragoste deplină,
acela nu trăieşte în lumina.
De-aceea Te rugăm cu dor, Părinte,
noi, fiii Tăi, poporul Tău creştin,
Mireasă cea în strai curat de în,
să fim, de dragul Tău, de azi-nainte,
uniţi că fraţi, c-un duh tot mai fierbinte,
îmbrăţişaţi tot mai cu drag1 Amin.

AMIN

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid