Copacul nimănui

joi, 17 decembrie 2015

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru falnic, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, știi?
Simțea că vine iarna cu zâmbetul de ger
și suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost și … încă este, căci iată, un lăstar
se-nalță spre lumină cu noi cu tot, bizar.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.