conturul gândului

Autor:Ursu Marian Florentin


Adăugat de: Ursu Marian Florentin

miercuri, 13 martie 2024




CONTURUL GÂNDULUI

de Marian Florentin Ursu

*

mă caut şi
şi mă regăsesc doar
în jurul tău,
orice ai face , chiar neverosimil,
ploaia care te udă
eu ţi-o simt
în oasele mele,
chiar şi rănile
pe care ţi le-am făcut,
împoşcând cu tăceri
incandescente

eu mă caut şi port
umbra mea pe umerii tăi,
chiar dacă nu eşti aici,
mă regăsesc
în jurul propriei tale
absenţe
sau a propriei mele nebunii,
trebuie doar să-ţi dezveleşti
umerii să-mi simţi
răsuflarea,
rotindu-se , amestecându-se,
două fuioare ,
două ceţuri desprinse din
vise asimetrice,
lăsând singurătăţile
noastre sfâşiindu-se,
întrepătrându-se,
regăsindu-ne conturul
suferind
între cei patru pereţi
ai deznădejdii


vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCLXXXVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos, mulţumesc.
Ursu Marian Florentin (autor)
luni, 01 aprilie 2024



Gândurile voastre
Se adulmecă că doi prădători...
Nu știți care e vânatul...
Care e vânătorul.
Cert este că vă căutați
În suferința inexistenței
Unuia în viața celuilalt...
Ina M.
duminică, 31 martie 2024