Eu sunt Conducătorul la fericire, - le spuse el, arătându-le drumul,
Mergeţi după mine şi veţi descoperi ţara visată!
Veţi traversa pustiuri, dar veţi trăi cum n-aţi trăit vreodată,
La capătul drumului vă aşteaptă... Paranagumul!
Au început să sufere de sete; pe bolta înaltă
Corbii să le urmeze cărarea; cădeau câte unul,
În spatele lor rămânea numai fumul,
În faţă, deşertul galben, fără o pată.
Eu sunt Conducătorul la fericire, înainte!
Nu simţiţi că toate mădularele vă dor;
Ele sunt uşoare, cel care spune că îl dor, minte!
Voi nu credeţi că eu sunt Conducătorul la fericire!
Am să vă omor, aici este buba, pe toţi am să vă omor.
Trebuie să credeţi, pustiul e blând! Eu sunt Conducătorul la fericire.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: