Columna, rănită cu spadă de-un rege,
un dar dobândise, ce piatră nu-l are:
atinsă de-ntâile raze solare
să cânte cântare-n afară de lege.
Și veacuri de-a rândul, din sacra ei strună
sunând în auroră, prelung, năzdrăvană,
sfărmarea secretă, lăuntrică rana
columna mereu trebuia să și-o spună.
Ca-n veci să s-aprindă, la ora ei certă,
cântarea, alt rege-ndrepta stricăciunea.
În clipa aceea se stinse minunea.
Căci are un suflet și piatră inertă
cât timp ne-mplinire lăuntrică poartă.
Dar fără de-o rană făptura e moartă.
Distribuie: