Mă lepăd de naiva-mi pustietate
Ce mă hrănea din iluzii deșarte
Și mă adâncesc în codrul meu firesc
Unde doar eu izbutesc să pășesc.
Căci eu, singură-stejari și fagi și brazi am răsădit,
Nicicând furtuna nu mi-a putut stinge focul nestăvilit
Și ca răspuns la o rugăciune ce am zidit,
Păsările cerului la mine au venit.
Sub coama învolburată a cascadei splendoare,
Picuri de cristal îmi tot aleargă nebuni
De pe pielea-mi încinsă de asprul soare,
Tămăduindu-mi sufletul de vechi tăciuni.
Vântul zburdă pe ale mele creste, cu dor,
Poartă pe a sale valuri, dulci șoapte de amor.
În luminișul ascuns se strecoară un fior necunoscut,
Boboci de argint îmi înfloresc, pe rând, într-un dans tăcut.
Peştii cartilaginoşi (rechini şi calcani) nu au vezica înotătoare, ca majoritatea peştilor. De aceea trebuie să înoate în permanenţă pentru a nu cădea pe fundul apei.
Citate şi Maxime:
Bunăstarea este sclavul omului înţelept şi stăpânul prostului. Seneca
vezi mai multe poezii de: Kitty
Detalii poezie:
Distribuie pe: