1
La cochilia întunericului
Dacă tu, draga mea, ți-ai duce
Urechea să ghicești,
Sigur te-ai întreba:
„Între risipite ecouri
De unde acel vuiet la noi sosește?”
Din tremur inima ta ar amuți
Dacă apoi vuietul
Scos din ecouri ai căuta
Împreună cu spaima ta să-l asculți.
Răspunsul ei la cine întreabă:
„Nu mai suport vaierul ce vine
Din amintirea de iubire a unui smintit;
Totuși, singurul concret
În ora spectrelor”.
2
Pe cochilia întunericului
Dacă tu, draga mea, ți-ai apăsa urechea
Să auzi: „De unde – m-ai întreba –
Își face drum acea larmă
Ce între fermecătoare voci
C-un tremur neașteptat îngheață inima?”
Dacă tu spaima
Destul ai străpunge-o,
Timorata mea iubită,
Ai povesti suferind
De o dragoste dementă,
Totuși, numai ea de povestit
În ceasul spectrelor.
Ai suferi mai mult
Dacă în gând ți s-ar ivi,
Profetică, suflarea din cochilie,
Anunțându-mă în amintire,
Deja spectru
Într-un viitor aproape.
Distribuie: