Cântec despre mine – 48 - Walt Whitman

Am spus că sufletul nu e mai mult decât trupul,
Și-am spus că trupul nu-i mai mult decât
sufletul,
Și nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decât
vreunul din noi,
Și oricine face două sute de pași fără dragoste
se-mbracă-n lințoliu de moarte,
Și eu sau voi, cu buzunarele goale, putem cumpăra
ce-i mai scump pe pământ,
Și să privești ori s-arăți o păstaie de mazăre doldora
de boabe e mai presus decât orișice
știință din veac.
Și nu-i meserie sau slujbă în care un tânăr vrednic
să nu poată ajunge erou,
Și nu-i lucru firav să n-ajungă a fi butucul roții
universului.
Și spun oricărui bărbat și oricărei femei: Să
vă rămână sufletul netulburat dinaintea
unui milion de universuri!
Eu spun umanității: Nu fiți curioși ce face Dumnezeu,
Pentru că eu sunt curios să știu ce faceți fiecare
și nu sunt curios de Dumnezeu.
(Nici n-am cuvinte să vă spun cât sunt de liniștit
în ceea ce-L privește pe El și moartea.)

Aud și văd pe Dumnezeu în fiecare lucru și totuși
eu câtuși de puțin nu-L pot pricepe,
Și nici n-am să pricep cine-ar putea să fie
mai minunat decât eu însumi.
De ce-aș dori să-L văd pe Dumnezeu
mai bine decât Îl văd astăzi?
Eu văd câte ceva din El în fiecare din
cele douăzeci și patru de ceasuri și în
fiecare din secundele fiecărui ceas,
Îl văd în chipul bărbaților și femeilor și
în propriul meu chip din oglindă
Găsesc scrisori de-ale Lui lăsate pe străzi
și fiecare poartă semnătura Lui,
Și le las acolo unde sunt , pentru că știu
că, ori încotro m-aș duce,
Altele vor ajunge punctual la destinație
acum și-n vecii vecilor.



Traducere Mihnea Gheorghiu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman