Când răsare Luceafărul - Paul Verlaine

Departe-n zări, prin ceață, sta luna-nsângerată;
Din neguri jucăușe abia se mai cunoaște
Câmpia care-adoarme și-ncep să cânte broaște
În papura de-un tremur de vânt înfiorată.

Se-nchid palizii nuferi pe-a apelor oglindă
Și plopi ce stau de strajă, înalți și drepți în zări,
Cresc unul lângă altul ca niște arătări;
Iar spre tufișuri zborul de licurici colindă.

Și buhne deșteptate, cu-aripi ce-abia mai bat,
Vâslesc aerul negru și se strecoară mute,
Iar largul tot se umple de străluciri pierdute:
Alb, Venus se aprinde, și noaptea s-a lăsat.


Din vol. Poèmes, traducere - Ș.O. Iosif și C.D Zeletin

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Paul Verlaine



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.