Când lampa se sparge - Percy Bysshe Shelley

Când lampa se sparge,
Lumina din praf zace moartă;
Când norul se împrăștie,
Slava curcubeului se revarsă;
Când lăuta se sparge,
Tonurile dulci nu se mai amintesc;
Când buzele au vorbit,
Accentele iubite se uită repede.

Precum muzica și splendoarea
Nu supraviețuiesc lămpii și lăutei,
Ecourile inimii nu redau
Niciun cântec când spiritul este mut:--
Niciun cântec decât jale triste,
Ca vântul printr-o celulă ruinată,
Sau valurile jalnice
Ce sună clopotele marinarului mort.

Când inimile s-au amestecat odată,
Dragostea părăsește prima dată cuibul bine construit;
Cel slab este ales
Să îndure ceea ce a posedat odată.
O, Iubire! care jelești
Fragilitatea tuturor lucrurilor de aici,
De ce te alegi pe cel mai fragil
Pentru leagănul tău, casa ta și sicriu?

Pasiunile ei te vor legăna,
Așa cum furtunile leagănă corbii în sus;
Rațiunea strălucitoare te va batjocori,
Ca soarele dintr-un cer de iarnă.
Din cuibul tău, fiecare grindă
Va putrezi, iar casa ta de vultur
Te va lăsa gol, râsului,
Când frunzele cad și vin vânturile reci.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Percy Bysshe Shelley