Clopotul - Ralph Waldo Emerson

Clopotul
Ralph Waldo Emerson, 1803 - 1882





Îţi iubesc muzica, o, clopot cu polisemic grai!
Dangătul metalic marcând clipa dioramă,
Care la viaţă, la moarte, în iad sau în rai
Pe copiii Vremii necontenit îi cheamă.

Vocea ta, deasupra abisului marin,
Spre casă, prin ceţuri, pe marinari îndrumă,
Le-alină grijile,-aromindu-i cu somn lin,
Înveselindu-i pe marea cu valuri şi cu spumă.

La chemarea ta, în casa Domnului şi-a bucuriilor cereşti,
Strămoşii s-au prezentat în momentele majore,
Iar oamenii curaţi la suflet cred că-i ocroteşti
De focul şi de mânia trăsnetelor sonore.

În curând bătăi de clopot pentr-un nou mormânt
Se vor înălţa iarăşi spre cerul limpede cristal –
Împrăştiind prohodul meu pe-aripa rafalelor de vânt
Care de veacuri mătură faleza pământului natal.



* Din turnurile farurilor pe vreme de ceaţă, pe lângă semnalele luminoase,
se emit şi semnale sonore produse de gonguri, clopote sau sirene.





Trad.Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Ralph Waldo Emerson



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.