Omul zici c-a născocit,
El, mașina de clocit.
Dar, pe cât mi-aduc aminte,
L-a luat cucul înainte;
Căci în tagma păsărească
Pune pe-alții să clocească,
Hoțule, oule cu pui,
Ca să-i scoată cucii lui.
El pândește, pe furiș,
Cuiburile din frunziș,
Un minut fără dădacă,
Și-ntr-o lipsă de oleacă,
Ouă-n cuib strein și pleacă.
Un ou ici, un ou colea,
Mai frumos nu se putea.
Cuiburile, cu chirie,
El le ia pe datorie
Și, la șase, șapte posti,
Face păsările cloști.
Cât privește plata dreaptă,
E soroc la Moș-Așteaptă.
Când prin pomi, când prin urzici.
Ouă-n cuib la pitulici,
Care nici nu au habar
întorcându-se-n cuibar.
Ouăle lor, cam la fel.
Se și potrivesc nițel,
Și-apoi gazda nu prea știe
Nici să numere, să scrie
Pe o frunză, pe-o hârtie.
Câte ouă a lăsat
în cuibar, bob numărat.
Pitulicile, cinstite,
Rămân dară păcălite.
Eu aș vrea să știu: ce zice
Amăgita pitulice
Când bobocii ei năuci
Dau, în cuib, de pui de cuci?
Distribuie: