Cine este Moş Crăciun

Autor:Octavian Cocoş


Adăugat de: Octavian

vineri, 22 decembrie 2023

Bate cineva la ușa noastră
Zice mama că e Moș Crăciun
Stau emoționat lângă fereastră
Și-am uitat ce trebuie să-i spun.

Moșul intră cu-ale lui veșminte
Roșii ca văpaia unui foc,
Mă întreabă dac-am fost cuminte,
Însă eu nu pot vorbi deloc.

Pune pe covor o trăistuță
Și mă cheamă să mă duc la el
Scoate apoi din ea o mașinuță
Și-un pistol cu capse mititel.

Simt o bucurie atât de mare,
Încât nu îi las niciun răgaz,
Ci îi sar de gât cu nerăbdare
Și îi cade barba de pe-obraz.

Râde mama de se prăpădește
Când m-aude că uimit îi spun
Cu un glas ce parcă se fălește,
– Uite, mamă, tata-i Moș Craciun!


vezi mai multe poezii de: Octavian


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Crăciun
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.