Fața lui doi - Cezar Baltag

O ușă, nici măcar atât, numai pragul,
numai golul acestei uși într-un câmp gol.
Cine trece prin el se împarte, fantomele jumătății îl zăresc.
Lumea este o furcă cu doi dinți enormi.
Aci este locul unde sfera a născut gemeni. Toate drumurile se bifurcă.

Focul când se desparte de sine poate fi băut.
Pâinea care se frânge în două devine sare.
Chipul privește. Chipul se lasă privit.
Ecou, hai să mergem de mână! Oglinda a despicat lumea.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.