Cele 365 de fețe ale fățărniciei - Maria Banuș

Zâmbește larg,
dar ochii îi tremură în colțuri
ca niște minciuni pe jumătate uitate.
Vorbește cuvinte rotunde,
pline de lumină,
dar le simți cum alunecă pe pereți
mucezi.

A uitat cum cerșea
cu picioarele răzvrătite spre cer.
Cerul i-a dat o palmă peste
cele 365 de boturi.
A plâns,
dar altfel decât atunci când a cerșit. Fățarnică.

E un teatru vechi,
cu cortina ridicată mereu,
unde fiecare salut e o replică,
fiecare gest - o piesă repetată.
Nimic nu e ce pare,
nici râsul nu e râs,
ci o sabie fără erou.

În spatele oglinzii
nu-i decât un chip gol,
învățat să plângă doar când îl privește cineva.
Și îl privesc mulți...

Martorii sunt de folos.
Cine ar putea să râdă
când vine obida cerului?

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Maria Banuș



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.