Ce frumoasă ești...

Autor:Gabriel73


Adăugat de: Gabriel73

vineri, 08 martie 2024

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,
Amintirea-mi ninge peste suflet,
Păsările-mi spun că mă iubești,
Soarele mă arde cu-al tău zâmbet.

Ce frumoasă ești când iar nu ești,
Luna plânge întruna și suspină,
Stelele îmi spun că mă iubești,
Ochiul mi se scaldă în lumină.

Ce frumoasă ești când ești departe,
Dorul mi te cântă-n poezie,
Te iubește!...scrie într-o carte
Cu o lacrimă rămasă pe hârtie.

Ce frumoasă ești în gândurile mele,
Zbor ades cu ele înspre trecut,
Mi-am închis uitarea undeva sub piele,
Să nu te ia cu dânsa, de aia m-am temut.

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,
Nu te mai întoarce niciodată acasă,
Păsările-mi spun că-mbătrânești,
Eu te port în suflet...tânără, frumoasă!


vezi mai multe poezii de: Gabriel73


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? da
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCLXXXVI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.