Gabriel73 - creaţii proprii

E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.

Nu mai e loc de mine pe pământ,
Mă scuipă grotele afară,
Sunt animalul cel mai blând,
Ce-a evadat din viața sa precară.

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,
Amintirea-mi ninge peste suflet,
Păsările-mi spun că mă iubești,
Soarele mă arde cu-al tău zâmbet.

N-am mai vorbit demult cu tine,
Dar nici nu pare să îți pese,
Pe buzele ce-mi sunt străine,
Păianjenii au început să țese.

În trecutul meu albastru, plin de clipe minunate,
Dansuri, chefuri, câteodată și petreceri până-n zori,
Stând la masa mea murdară, istovit, cu mintea-n noapte,
Apăru ca o mireasă într-o rochie lungă, fără urmă de culori,