Catrene

duminică, 29 mai 2016

Copilul era uluit că Soarele iese din mare și arde.
Îi plăcea să-i mângâie Luna pletele de mătase.
Când s-a îndrăgostit era copleșit de farmecul naturii .Era om.
Târziu egoismul i-a întunecat mintea, a devenit rău. E domn.
***
Salcia sub care se odihnea în copilărie a fost tăiată.
Lăstarii iviți au devenit mai puternici și plini de viață.
Aici aștepta el Luna să tragă perdeaua de nori la fereastră,
Să fie singur în liniștea deplină, să viseze, să gândească.
***
Ușori, ca fluturii, în văzduhul primăverii
Se zbenguiau în jurul bătrânului copiii.
Neștiutori de povara ce-i gârbovise oasele
Râdeau și îi strigau în fugă ” cocoșatule”.
***
Un adolescent a cerut veșminte care să-l țină zece ani.
S-a amuzat în sinea lui vânzătorul, știindu-l pe moarte.
Vicleana soartă a avut grijă în aceeași zi să-i îngroape.
Straniu! Neprevăzutul se distrează și el cum poate.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.