Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
În vremurile medievale, puţini oameni puteau citi. Prin urmare, existau menestrei şi trubaduri populari care spuneau poveşti despre zei, eroi şi monştrii.
Citate şi Maxime:
Permeabilă demoniei, tristeţea este ruina indirectă a moralei. Emil Cioran
vezi mai multe poezii de: serban78
Detalii poezie:
Distribuie pe: