„Îţi mai aduci aminte ziua când ai luat
soarele şi mi l-ai pus în suflet?”
Lucian Blaga
- Cât de obraznic e, deodată, vântul
Când nasturii în glumă mi-i descheie,
Nu-i pasă, nici nu vrea consimţământul
Şi-mi spune: „Nu e lacăt fără cheie... ”
Ce îndrăzneţi sunt stropii reci de ploaie,
Când se preling sub bluza mea subţire,
Pe sânii mici şi-aprind o vâlvătaie
Ce îmi inundă ochii cu uimire,
Dar tu, iubite, fără de atingeri,
Mă locuieşti profund şi interzis,
Capitulez cu temeri şi convingeri
C-am să câştig un colţ de paradis.
- Mă iartă dacă uneori ca vântul
Îți mângâi trupul fin, nu ai idee
Cât te doresc, aș da întreg pământul
Să simt în patul meu cum o maree
Răsfață noaptea-n razele de lună
Și dimineața bea un strop de soare,
Iar peste zi, când norii se răzbună
Și mă transform din ploaie trecătoare,
Sunt simfonia ce-ți sărută pieptul,
Nu-ți fie teamă de capitulare,
Să nu regreți nici că ți-ai dat acceptul,
Eu știu să prețuiesc femeia-floare.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
Din volumul Din paradisul aproape pierdut -
Editura PIM Iași - 2015
Fulgerul se deplasează de la nor spre suprafaţa terestră şi înapoi urmând aproape acelaşi traseu. Însă descărcarea este atât de rapidă, încât ochiul uman poate percepe deplasarea doar într-un singur sens.
vezi mai multe poezii de: nutzu
Detalii poezie:
Distribuie pe: