Când ești cu mine

Autor:Vasile Toma


Adăugat de: Vasile Toma

duminică, 26 iulie 2026

Numai când eşti cu mine aş putea
să fac dintr-un amurg - o auroră;
o clipă-mi pare fiecare oră -
și-un fulg e, parcă, piatra cea mai grea.

Dar când te risipeşti prin jungla lumii
până și primăvara-ngălbenește;
şi fiecare floare mă rănește
şi mă-ntristează chiar surâsul Lunii.

Pentru că numai tu îmi eşti izvorul
încrederii în mersul înainte,
(deși adesea adevărul minte,
iar libertatea-şi uită-n stâncă zborul...)

Însă, cât timp iubirea mă alină,
eu îndulcesc amurgul cu lumină!


vezi mai multe poezii de: Vasile Toma


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.