Când ai plecat, n-am îndrăznit să-ți spun,
decât cu gândul sufletului meu,
sperând să te găsesc pe-acelși drum,
să nu mă vezi, dar să mă simți mereu.
Când ai plecat, doream să te cuprind,
să te-nsoțesc la fiecare pas,
n-am îndrăznit nici mâna să ți-o-ntind,
n-am îndrăznit să-ți spun, nici bun rămas!
Când ai plecat, doream să-ți spun să stai,
nimic ca tine, nu-mi era mai sfânt,
simțeam că-n suflet și tu te luptai,
dar n-ai găsit atunci nici un cuvânt.
Când ai plecat, aveam un singur gând,
de niciodată, nu am cum să-ți spun,
în palme iau fărâme de pământ,
și trec din când în când pe-același drum.
Când ai plecat, nimic nu ți-am cerut,
iar visul meu a devenit fugar
și cerul peste mine a căzut
prin timpul ce-a trecut ca un marfar.
vezi mai multe poezii de: Mihail Janto
Detalii poezie:
Distribuie pe: