Calea speranței

vineri, 04 aprilie 2025

În coaja iluziei eterne
din nimic crește speranța
că poate sfârșitul nu-i sfârșit
că mai e un zbor nefrânt
o privire încă lucidă
un drum neumblat
și timp.

Gândul o crește copac
uneori e verde pădure
alteori  nici frunză nu-i măcar
nici sămânță nu-i
doar în rotocoale amarul  fum
tras dintr-o veche țigare
de un uitat muribund.

Animalele pădurii urlă-n cord
niciodată nu-i vară iarna oricât aș vrea
plouă peste tot  în sânge și ochi
când înghițită de  sfârșit
speranța moare și ea.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.