Cad visele-n zăpadă prin noapte dănțuind
Și nopțile în stradă prin somnul meu trecând,
Iar vii izvoare, iată, de ghețuri cad pe grui
Din inima cetății, din gândul meu hai-hui.
În casă șade mama și țese la război,
Eu o aud cum cântă de-un anotimp cu ploi,
Și tot privesc cu jind la ițele vrăjite
Când mâinile ei sfinte le-așează răsucite.
Cuvintele se-mbracă în marea de imagini
Și pier apoi în gându-mi rămas fără de margini,
Iar mama mă privește prin ochii unui sfânt
Și-atunci mă-ntorc în casă și-ncep cu ea să cânt.
Că viața se arată cu vise de zăpadă,
Cu anotimpul nopții ce dănțuie în stradă,
Cu soarele ce cade în apele vuind
Și-n ceața densă-a sorții ce-o văd spre cer suind.
Măicuța mă primește cu brațele deschise
Privind în ochii mei la gândurile-nchise
Și mă sărută iară ca pe un prunc în fașă
Topind toată-ntristarea ce-n mine are casă.
Măicuța mea cea sfântă, tu sfântă mângâiere;
Cu mâna ta muncită mă vindeci de durere,
Cuvintele-s puține de-aș vrea să-ți mulțumesc,
Și de aceea mamă, îți spun că te iubesc!
Să tremure iar codrul și brazii din pădure;
A nopții-ndepărtare să poată să o-ndure
Și vântul de mătase cel dus în iarmaroc
Să vină și să bată în visul meu de foc.
Cuprinsul poeziei să țină-n ea destinul
Și drumul cel de nea să-și lumineze chinul.
Speranța lui să fie doar luna mincinoasă
Cât umbra mea rămâne cu maica-i prea frumoasă.
Crezi că a purta armură este simplu? Nu este. Cavalerii aveau nevoie de ajutorul altor oameni pentru a pune armura pe ei. De asemenea, purtau straturi groase de haine pe dedesubt.
Citate şi Maxime:
În fiecare biserică, este întotdeauna ceva în neregulă. Jacques Prevert
vezi mai multe poezii de: emaanastasia
Detalii poezie:
Distribuie pe: