Ca ieri si azi

Autor:Theodor Şerbănescu


Adăugat de: pribeaginlume

sâmbătă, 26 decembrie 2020

Ca ieri şi azi si azi ca mîni
Tot depărtat de tine,
Şi zile trec,trec săptămîni
De lunga-ţi lipsă pline !

Şi lipsa-ţi o străbat,tu ştii,
Ducîndu-ţi dragă dorul
Precum s-ar duce prin pustii
Cu setea-i călătorul.

În orizonturi făr'de fund
Dau liber drum privirii,
Si nevăzîndu-te,m-afund
În lumea-nchipuirii.

Ş-aici ,eu însumi Dumnezeu,
Din doruri arzătoare,
Din razele de curcubeu,
Din mirosul de floare,

Din tainele care-ntr-amurg
Dau freamătul pădurii,
Din armoniile ce curg
În vinele naturii,

Te plăsmuiesc din nou cum eşti,
Cînd esti tu lîngă mine,
Cu-aceleaşi farmeci femeieşti,
Ce m-au legat de tine !

Şi-n aiurări adînc căzut,
Iţi murmur lin amoru-mi:
Cînd însă dau să te sărut,
Sărut...în gol tot doru-mi.

Astfel cu lipsa ta străbat,
Ducîndu-ţi vecnic dorul,
Precum se duce însetat
Prin stepe călătorul !...


vezi mai multe poezii de: pribeaginlume


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.